Veste mare: cometa interstelară este un… asteroid ca o cometă

Băieții cu telescoape mari au reușit să afle ceva nou despre cometa care a venit din spațiul interstelar.

Obiectul insterstelar pe 26 octombrie 2017, fotografiat de Nordic Optical Telescope. Sursa: https://arxiv.org/pdf/1711.05687.pdf
Obiectul interstelar pe 26 octombrie 2017, fotografiat de Nordic Optical Telescope. Sursa: https://arxiv.org/pdf/1711.05687.pdf

1. Este un asteroid, nu cometă, sau cometă stinsă, nu asteroid (nu este foarte clar)

Se spune asta pentru că nu s-a observat nicio coadă și nici o coamă de gaz în jurul punctului luminos care este obiectul. Diferențele dintre un asteroid și o cometă sunt mari în cazul cometelor mari (care devin foarte strălucitoare) dar mici în cazul obiectelor mici, iar acesta este un obiect mic. Uneori asteroizii din sistemul solar capătă cozi și coame, iar cometele rămân inactive, așa că simplul aspect vizual nu poate fi o dovadă prea bună.

Putem avea o cometă inactivă, care în mileniile cât s-a aflat departe de lumina stelelor, a căpătat o crustă groasă care nu permite ieșirea gazului în spațiu.

2. Este mai mult lung decât lat

Patru telescoape mari VLT, CFHT, Gemini South Telescope și United Kingdom Infrared Telescope au fost folosite pentru a se „caracteriza” obiectul și poate cea mai surprinzătoare descoperire este că strălucirea lui scade periodic de aproape zece ori.

Avem două posibilități:

  • fie este de zece ori mai lung decât lat și periodic vedem lumina reflectată de latura lungă;
  • fie este rotund și o parte din suprafață reflectă lumina de zece ori mai puțin decât cealaltă.

Se merge pe varianta 1, cu un obiect foarte lung. Iată mai jos asteroid cu o axă de zece ori mai lungă decât cealaltă. Seamănă cu un tub.

Ceva de 10 ori mai lung decât gros
Ceva de 10 ori mai lung decât gros

 

Mărimea asteroidului interstelar: aproximativ 200 de metri lungime și de 9-10 ori mai puțin lat.

E interesat de explorat și varianta unui obiect de formă rotundă, cu o parte din suprafață care reflectă mai puțin lumina. Există și în sistemul solar un exemplu, Iapetus, un satelit al lui Saturn, cu diametrul de vreo 1400 de km. Pe măsură ce obiectul se rotește, noi vedem periodic cum strălucirea lui scade, când zona mai întunecată este îndreptată înspre noi.

Un obiect cu „două fețe”
Un obiect cu „două fețe”

 

3. Reflectă lumina ca un asteroid și nu ca o cometă

Dacă doresc să afle care este în mare compoziția unui obiect mic, astronomii iau imagini cu filtre colorate. Făcându-se diferența de strălucire în filtre diferite, ne putem da seama de „culoarea” obiectului: dacă e alb-alb, e acoperit de gheață. Dacă e negru-negru, acoperit de carbon. Culoarea obținută în acest fel pentru multe obiecte, se poate pune pe un grafic și vedem astfel din ce categorie de obiecte face parte cel studiat de noi.

Iată mai jos un asemenea grafic. Decideți voi dacă obiectul interstelar este cometă, asteroid sau Soare.

Culorile mai multor tipuri de obiecte din sistemul solar. Liniile colorate sunt barele de eroare. Sursa: https://arxiv.org/abs/1711.05687
Culorile mai multor tipuri de obiecte din sistemul solar. Liniile colorate sunt barele de eroare. Sursa: https://arxiv.org/abs/1711.05687

De fapt obiectul nostru este o piatră prețioasă. Este efectiv o piatră, prețioasă pentru că putem studia prin el materia din care este compus un alt sistem solar.

6 comments

  1. Cred ca am spus deja acest lucru

    on October 28, 2017 at 14:22 | ReplyActilyse
    Eu nu m-am intristat. Situatia acestui obiect seamana cu primele saptamani de gestatie cand nu poti spune cu precizie daca este o cometa sau un asteroid. Daca este cometa are toate sansele sa ajunga asteroid. Daca soarele a aruncat-o in afara Ss pare cometa pare cometa influentata de Jupiter.

  2. Nu inteleg 2 lucruri. Primul este graficul, unde nu conteaza ce reprezinta abscisa si ordonata. Al doilea lucru, de unde vine piatra “zurlie” si incotro s-a dus fiindca nu mai poate fi studiata oricat de pretioasa ar fi.

  3. “Zurlia” seamana a Cenusareasa, nici “cercuri patrate” nu a facut in lanurile de porumb, nici condur de cristal nu a lasat in urma. S-a facut nevazuta dupa un sut gravitational de la Soare.

  4. Numele Omuama este o aluzie la romanul “Rendez-vous with Rama” de Arthur C. Clarke, în care un asteroid se dovedește a fi o navă extraterestră pe o cale hiperbolică. Cu toate acestea, are originea naturală în ciuda formei neobișnuite . De unde provine tocmai corpul, este totuși subiectul unei speculații extinse. Tot ceea ce este sigur este că a petrecut miliarde de ani în spațiul interstelar. Indicațiile indică faptul că vizitatorul ar fi proveni din clusterul de stele Carina pe cerul sudic situate la 160 -280 de ani lumină distanță de noi În cele din urmă, Oumuamua s-a format acolo într-un disc protoplanetar și a fost aruncat în spațiul interstelar prin întâlniri cu planetele.. Dar asta nu explică forma lui neobișnuită. Oumuamua este un nume indian si inseamna “measger sau amabasador al unui trecut indepartat”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s