Seara de 31 octombrie este cea în care ne vom uita acolo unde nu vrem: la orizont.

Niciun pasionat de astronomie nu dorește să își vadă stelele la orizont. Motivul este simplu: dacă privești înspre orizont vei vedea stelele printr-un strat foarte gros de aer (de aproape 100 de ori mai gros) îmbâcsit de toate gazele de eșapament din orașele situate pe raza vizuală și de praful care se ridică mereu în aer. Stelele situate la orizont sunt mai puțin strălucitoare și pâlpâie cumplit din cauza diferențelor de temperatură ale peretelui transparent de aer prin care se văd, iar planetele, Luna și Soarele, fierb de parcă s-ar dezintegra atunci când se află aproape de linia orizontului. Ce mai treacă-meargă, nimeni nu vrea să se uite la ce se află la orizont.
Da, dar la orizont se văd cele mai frumoase seceri ale Lunii. Sunt subțiri ca un fir de ață dar mereu când le privești poti vedea și lumina cenușie a restului selenar, zonă care primește lumină de la Pământ.
Exact o asemenea seceră se va vedea pe 31 octombrie, între orele 17 și 19, nici mai devreme, nici mai târziu. Se va afla înspre apus, chiar la sud-vest, mai pe șleau spus… înspre vest și sud, nu foarte sus față de orizont.
Priviți-o cu ochiul liber sau prin binoclu și o veți vedea cum fierbe dar cum în același timp, pe firul luimnos curbat, se disting margini de cratere.
O asemenea priveliște este de ajuns dar pe 31 octombrie este doar începutul. Spun asta pentru că sub secera Lunii se află o stea foarte strălucitoare, o stea care este… planetă. Jupiter.
Avem de-a face cu o „conjuncție”, o „apropiere” între doi aștri, pe care o putem folosi să îl identificăm pe Jupiter dacă nu știm care este (se află sub Lună) sau să aflăm care este Luna dacă suntem din alt cartier. (este deasupra lui Jupiter).
Și dacă tot te uiți în acea direcție cotește-o spre dreapta, unde și mai aproape de orizont se mai vede un astru. Este cea mai urâtă planetă din sistemul solar care poartă numele zeiței frumuseții.

Acum știi ce ai de facut. Să vedem ce părere au norii despre ceea ce îți dorești tu…