Două grade pătrate

Iată o fotografie dreptunghiulară, cu stele.

Imaginea este reală, luată cu un telescop de 30 cm în diametru, din București, cu expunerea de 50 de secunde. Este evident faptul că  în imagine se văd multe stele, câmpul fiind suprasaturat.

O imagine în care se văd 444 de stele
O imagine în care se văd 444 de stele

Aceasta este o zonă din Calea Lactee, regiunea de pe cer în care se văd cele mai multe stele, care nu este altceva decât galaxia în care se află Soarele.

Oare câte stele sunt în dreptunghiul  de mai sus? Le putem număra, nu pare atât de greu, însă  mai ușor este să punem calculatorul să o facă pentru noi. Zis și făcut: am pus un program să numere câte pete luminoase se văd în imaginea  de mai sus și după un timp foarte scurt a dat răspunsul: 444 de stele.

Avem foarte multe stele într-un dreptunghi, însă acesta este o mică parte dintr-o imagine mai mare. Iată imaginea mai mare.

O imagine în care se văd 5540 de stele. Dreptunghiul este imaginea de mai sus.
O imagine în care se văd 5540 de stele. Dreptunghiul este imaginea de mai sus.

În imaginea de mai sus se vede un dreptunghi mai mic, care nu este altceva decât imaginea în care sunt 444 de stele, însă eu aș vrea să știu câte stele se văd în toată imaginea. Este evident că sunt mai multe, dar câte?

Răspunsul, dat repede de un program care identifică stele, este: 5540.

Pe cerul vizibil din București, cu ochiul liber, s-a putea vedea între 4500 și 6000 de stele, așa că în imaginea de mai sus se văd la fel de multe stele cât se văd și cu ochiul liber.

Este impresionant numărul de stele vizibile într-o simplă imagine, dar o să fie și mai și atunci când aflăm că și imaginea de mai sus este o parte dintr-una și mai mare! Iat-o mai jos.

O imagine în care se văd 148.387 de stele. Foto: Adrian Sonka
O imagine în care se văd 148.387 de stele. Foto: Adrian Sonka

Acum e acum! Oare câte stele se văd în imagine?

Am marcat cu un dreptunghi imaginea anterioară „de dinainte”, cea în care se văd 5540 de stele, și am pus stelele la numărat.

Răspunsul vine rapid: 148.387 de stele! În acest pătrat, care ocupă pe cer doar 2 grade pătrate, se află, la o numărare simple, 148.378 de obiecte care funcționează ca steaua noastră sau tot atâtea locuri de vizitat, mici sfere care emit lumină, pierdute în imensitatea spațiului cosmic.

Și pentru că fiecare stea ar trebuie să aibă, în medie, două planete, în această imagine ar putea fi cel puțin 300.000 de planete, unele cu plaje și păduri virgine, cu animale înfricoșătoare cum nu își poate imagina nimeni. Sau poate că în momentul în care privim imaginea au loc sute de războaie în care mor miliarde de extratereștrii. De fapt, sunt atât de multe planete în Univers încât sigur se reproduc toate probleme și frumusețile întâmplării de a fi în viață.

Dar cerul este și mai mare. Aceste două grade pătrate reprezintă o mică parte din cele 41.253 de grade pătrate ale întregului cer, în care află un număr enorm de stele. În animația următoare plecăm de la imaginea mea, ajungem la aproape tot cerul, după care ne întoarcem din nou.

b86-zoom

După cum vedeți, cele 148.387 se pierd în multitudinea de stele aflate în Calea Lactee, la fel cum orice mică supărare se pierde în multitudinea de nervi pe care ți-i faci atunci când parchează cineva pe „locul tău” de parcare.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s