Pe 25 decembrie 2021, la ora 14:20, ora României, a fost lansat un nou telescop spațial, unul mare.
Telescopul se numește James Webb Space Telescope și se duce la 1,5 milioane de km depărtare de Pământ, de unde va fi folosit timp de minim 10 ani.
Dar, înainte de a ajunge departe și de a nu mai fi văzut niciodată de către oameni, telescopul a putut fi observat prin telescoape mici și mari, în timp ce se deplasa printre stelele, în drumul său spre orbita de observații.

În seara de 25 decembrie am observat telescopul spațial din București, cu două telescoape ale Institutului Astronomic al Academiei Române.
Cu un telescop de 0.5 m în diametru care are un câmp cu puțin mai mare decât se vede Luna Plină, am luat imagini timp de câteva minute, în care se vede telescopul, însoțit de treapta a treia, o parte din racheta care l-a propulsat.
Imaginile au fost luate la ora 22:03, ora României, dar după cinci minute au venit nori. La început telescopul se vede ca o dâră din cauza timpului de expunere de 30 de secunde. La final am luat imagini cu timp de expunere de 10 secunde și cele două obiecte se văd ca niște stele.

În aceeași noapte am folosit un alt telescop, unul care are câmp mai mare, pentru a găsi telescopul și treapta de rachetă.
În imaginile de mai jos, luate la două ore după primele, adică la 8 ore după lansare, se vede cum cele obiecte se mișcă printre stele. Se aflau atunci la 95.000 km de Pământ.
Într-o lună telescopul ajunge la locul său de observații, iar treapta de rachetă (booster) se va roti singură în jurul Soarelui, fiind considerată un deșeu spațial.
514 Armida va oculta si Aldebaran (pe 12/13 martie) ori doar steaua TYC 1279-00884-1 ?