Telescopul spațial James Webb – imaginea nr. 1

După ce s-a dus toată agitația haide să ne uităm cum trebuie pe imaginile luate cu telescopul spațial James Webb.

James Webb este un telescop spațial, cel mai bun pe care l-am avut vreodată, dar este totuși doar un telescop. Are o oglindă enormă și camere care înregistrează imagini în timp ce rămâne îndreptat înspre un obiect sau altul.

De știut este faptul că obiectele din imagini nu s-ar vedea la fel dacă am privi cu ochiul, sau nu s-ar vedea de loc, pentru că instrumentele telescopului sunt sensibile la o lumină pe care maimuțele nu o pot detecta. Ca o regulă aproximativă, tot ce se vede albastru și alb în imagini emite lumină pe care am vedea-o cu ochii noștri proprii și personali.

Nebuloasa din Carina

Fraților, nu îi mai spuneți nebuloasa Carina.

Carina este o constelație în care se află stele, galaxii, roiuri și nebuloase, printre care și una strălucitoare, nebuloasa din Carina.

Ce vedem noi în imaginile lui Webb este o zonă imensă, de vreo 13 ani lumină lungime, adică de vreo 13 ori 9 460 de miliarde de kilometri.

Zona asta imensă este o mică parte din nebuloasa din Carina, doar un mic procent dintr-un nor imens de gaz amestecat cu praf.

În imagine se văd puncte luminoase, stele, dintre care majoritatea nu ar putea fi văzute de ochiul uman. Sunt stele noi, unele reci, altele ascunse de praf, mai toate formate în nebuloasă.

Stelele care apar în plus sunt stele care nu s-ar putea vedea cu ochiul

E greu de spus, doar privind la imagine, care sunt stelele cele mai tinere, dar ne putem da seama pentru că sunt mai roșiatice și uneori înconjurate de ceva difuz.

Iată mai jos, încercuite, stelele tinere cunoscute până când să apară imaginea lui James Webb. Una din ele pare dublă, cu toate că până acum se știa că este singură.

De obicei stelele tinere sunt roșiatice-maronii pentru că sunt înconjurate de praf cald care emite în infraroșu. La unele materia este aruncată în spațiu din cauza rotației, fiind însoțite de jeturi și mici nebuloase cu forme ciudate.

Acum hai să privim lumina albastră care se vede în imagine.

Este lumină emisă de ceva difuz, nu de stele. De obicei, în astrofizică albastru înseamnă fierbite, în cazul de față lumină din partea albastră a curcubeului, în cazuri extreme ultraviolet sau raze-X.

Aburul se vede mai bine în imaginile în care se captează lumina emisă de obiectele fierbinți, drept pentru care putem spune că este lumină dată de gazul care are cel puțin 10 000 de grade Celsius.

Aburul este dat de cantități enorme de gaz care se deplasează cu viteză mare din cauza lumini emisă de miile de stele care se formează în nebuloasă. Am rezolvat-o și pe asta

Acum urmează partea cea mai interesantă: praful.

Dacă am privi partea de nebuloasă din imagine, acolo unde este praf am vedea negru.

În infraroșu însă, praful emite lumină, se vede maroniu și, după cum vedeți, se găsește în cantități copioase în nebuloasa din Carina.

Dar ce este acela praf? În primul rând, molecule mai mari, prin care nu prea trece lumina, la fel cum prin pereții de acasă, formați din praf cu lipici, nu se poate vedea (din fericire), nimic.

Din praf se formează chestii din praf, precum asteroizi, comete, planete, girafe și tot ce este pe ele, dar în nebuloasă vedem praf care încă nu s-a adunat sub formă de nimic.

Cea mai interesantă porțiune din tot norul acesta de praf este marginea lui, care se vede foarte clar în imaginea lui Webb.

Porțiunea din praf se termină brusc, cu mici uniformități, iar în anumite locuri, în special în stânga, se văd structuri ieșite în relief. Acestea sunt zone mai dense, care rezistă luminii emise de stelele din nebuloasă, care de obicei distruge și pune în mișcare materia.

La final ceva frumos.

Mergi cu privirea pe marginea zonei de praf, caută cele mai mici zone neregulate, cele mai mici imperfecțiuni, și alege una. Având în vedere cât de mare este nebuloasa, zona pe care ai ales-o este la fel de mare ca Soarele, dacă nu mai mare.

Fiecare bucățică de praf de pe margine este de fapt enormă, mai mare decât orice ne-am putea închipui.

Fiecare mic detaliu de pe margine este mai mare decât Soarele

Nu uita: imaginile telescopului James Webb sunt mai frumoase dacă le vezi în mărime naturală pe un monitor, nu de pe telefon. Le poți obține de aici.

One comment

  1. Nu-mi da pace o intrebare: daca cineva s-ar uita cu Webb la Pamant de la o distanta relativ mica – sa zicem cateva mii de ani lumina – ar putea stabili cu precizie ca planeta sustine viata? Adica Webb poate descoperi planete similare cu a noastra cu precizie de 100%?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s