Știu că o să pară ciudat, dar mai jos vei vedea imagini cu noi cei care eram în viață în 2007.

Sunt imagini luate în diferite momente ale zilei, când eram treji sau când dormeam, așa că avem ceva motive de îngrijorare, cine știe ce făceam.

Dar nu te speria foarte tare pentru că imaginile sunt luate de departe, de la 400.000 km, nu se văd detalii fine așa că poliția modei își poate găsi altceva de făcut.

Timp de doi ani și ceva, începând cu 2007, Agenția Spațială Japoneză a dotat Luna cu un satelit artificial, dar nu spre beneficiul micului glob plin de cratere, ci al pământenilor.

S-au făcut multe cu acest satelit, numit Kaguya, de la cartografierea completă a suprafeței lunare până la detectarea anomaliilor gravitaționale, cam tot ce se poate face cu un satelit artificial, dar cel mai plictisitor lucru a fost că ne-am fotografiat și pe noi.

Știu, să mergi pe Lună și să fotografiezi Pământul este ca și cum mergi pe o insulă exotică unde îți petreci timpul privind în telefon la pozele din Drumul Taberei, dar ce să faci, oamenii sunt foarte atașați de locul natal.

Printre sutele de mii de imagini luate de Kaguya se remarcă cele pentru care s-a folosit o amărâtă de cameră HD (cu o rezoluție mai mică decât cele ale telefoanelor moderne) pentru a fotografia Pământul. În timp se sonda se rotea în jurul Lunii, pe o orbită care trecea pe deasupra polilor (orbită polară), planeta noastră răsărea sau apunea, iar unele din aceste momente au fost prinse în imagini.

Ia să vedem acum: care poză crezi că este mai frumoasă? Una cu Palatul Parlamentului luată cu o cameră ULTRA-MEGA-HD sau una cu Pământul luată de la Lună cu o cameră care are o rezoluție marca anul 2003?

Exact, cea cu Pământul, așa că în continuare ne vom uita la poze cu noi (nu cu ei, cei din palat).

Sonda Kaguya s-a aflat timp de un an la 100 km depărtare de suprafața Lunii, rotindu-se cu o perioadă de aproape două ore. Pentru că Luna arată aceeași față planetei noastre, în mod normal numai dacă stai în anumite locuri pe Lună vei vedea răsărit/apus de Pământ, cele vizibile în imaginile de mai jos fiind de fapt un efect al mișcării sondei în jurul Lunii.

1

Aici vedem un Pământ aproape plin, care apune în spatele a două margini de cratere. Este un zbor pe deasupra polului sud al Lunii, zonă care se află chiar sub planetă.

Craterul rotund care se vede spre final are 34 km în diametru și se numește Wiechert J. Corpul ceresc albastru și rotund este singurul din sistemul solar pe care 8 miliarde de ființe se simt singure.

2

Era ziua de 7 noiembrie 2007 și sonda Kaguya se afla în drum spre polul nord, când Pământul tocmai ce a răsărit.

Sub el se văd două cratere mari. Unul în stânga jos, cu niște vârfuri muntoase care lasă umbre lungi, care se numește Plaskett și are 110 km în diametru.

Cele două vârfuri muntoase au 2000 m înălțime, dar încă nu au șosea până în vârf.

În dreapta lui Plaskett se află un crater mai mare, Rozhdestvenskiy, o groapă adâncă de 2400 m, cu diametru de 180 km. Asta da groapă pe șoseaua selenară.

Dacă tragi o linie de la Pământ în jos, spre întunericul din spatele craterului Rozhdestvenskiy, dai de polul nord. Sau dacă trage el o linie în sus, dă de tine. Știi că ai eșuat în viață când dă polul nord peste tine.

3

Sonda trecuse de polul sud și se îndrepta spre ecuator, când a apărut Pământul în fază. Pe el putem vedea terminatorul, zona care desparte ziua de noapte, locul în care sute de milioane de oameni se spală pe dinți.

Cornul luminos e Pământul, care tocmai răsărea.

Nu e așa că între Pământ și Luna, puțin în stânga, vezi un punct luminos? Dacă da, aceea este planeta Venus. Dacă nu, este tot Venus, dar nu o vezi tu.

4

Aici avem un apus de Pământ văzut de deasupra polului sud al Lunii (aflat în întuneric).

Prima care apune este Australia, urmată în ordinea geografică, de Tecuci, Pietroșița și Oțelul Roșu.

Imaginea a fost luată pe 4 decembrie 2007, așa că dacă vă aflați într-unul din locurile enumerate mai sus vă puteți considera apuși.

5

Nimic nu este mai frumos decât un Pământ în faza de prim pătrar care răsare pe deasupra polului nord. Sub el se văd craterele Plaskett și Rozhdestvenskiy, în care nu intră deloc lumina Soarelui.

Când s-a luat imaginea pe Pământ era revelionul anului 2007, iar pe Lună nu era pic de atmosferă.

6

5 aprilie 2008.

Dragă jurnal: Pământul plin apune pe deasupra a două cratere de care m-am săturat deja: Plaskett și Rozhdestvenskiy.

Vezi craterul întunecat în care intră o săgeată galbenă?

Se numește Peary, este mare cât distanța București-Târgoviște, și se află situat la polul nord al lunii. La fel ca Târgoviște.

7

Ce poate fi mai frumos decât un Pământ plin la răsărit?

Îți spun eu. Suprafața Lunii iluminată complet de Soare, pe care cu greu poți să vezi denivelări și unde temperatura ajunge la 100° C!

Altă întrebare!

8

Natură moartă cu o planetă, Australia, un munte și un crater.

Dacă vezi în imaginea de mai jos tot ce scrie mai sus ești cel mai inteligent om de pe Pământ.

9

Ai văzut vreodată Luna Plină? Știi să o găsești pe cer? Probabil că da.

Dar dacă ai fi pe Lună ai putea să găsești Pământul nou? Mereu s-ar vedea lângă Soare și ar fi greu de fotografiat, după cum se vede și în imaginea de mai jos.

Cercul incomplet luminos din stânga sus este Pământul, iar lumina din colț este Soarele. Se vede și suprafața Lunii, la fel de clar precum viitorul nostru.

10

Acesta este Pământul în crai vechi, vizibil de pe Lună în ziua de 11 noiembrie 2008, care tocmai apune.

Sunt trecute de mult zilele când planeta era crai nou, fără noxe și poluare. Acum este vechi, cu scutece în ocean.

11

Pe 25 martie 2009 sonda se afla într-un zbor de joasă altitudine pe deasupra craterului DeForrest, iar eu acasă, dormind.

Visam cum ar fi să mă aflu la doar 30 km deasupra craterelor, să mă deplasez în liniște peste ele și să-i văd forma fiecăruia. Îmi imaginam că Pământul răsărea în depărtare, în culorile lui diferite față de ale Lunii, și cât de diferite sunt condițiile de pe cele două corpuri cerești.

Pământul, cu suprafața lui plină de viață, iar Luna, un loc unde ziua sunt peste 100° C, iar noaptea -150°. Tocmai în acel moment, pe suprafața prietenoasă a planetei mele a trecut o formă de viață cu o motocicletă zgomotoasă și m-a trezit.