Cu telescopul spațial James Webb se face treabă foarte bună în privința planetelor îndepărtate de Soare.

Aici treabă înseamnă observații, iar bună, detalii foarte fine.

Este destul de greu să le fotografiezi pe Uranus și Neptun, pentru că ai nevoie de un telescop mare, pentru că mărimea planetei să fie mare, și de unul sensibil la lumina pe care aceste planete o dau cel mai bine, infraroșu.

Cu Hubble s-au făcut imagini interesante, dar James Webb l-a întrecut, un exemplu fiind fotografia cu Uranus, făcută pe 6 februarie 2023.

Planeta se vede mare și strălucitoare, în stânga sus, înconjurată de inele, de sateliți, pe un fundal plin de galaxii care până la fotografia aceasta nu au mai fost văzute de nimeni.

Galaxiile, care nu au o strălucire mare, se văd pentru că expunerea a fost destul de lungă. Din fericire Uranus nu este foarte strălucitor în infraroșu și imaginea nu s-a stricat în urma expunerii.

Pe imagine sunt marcați și câțiva sateliți, cei mai mari, destul de îndepărtați de planetă, fiind notați în imagine. Oberon, este al doilea satelit ca mărime, jumătate ca Luna, se afla la aprox. 600.000 km de planetă când s-a luat imaginea, Puck, un satelit de doar 160 km, se afla pe la 90.000 km.

Iată mai jos o simulare a sistemului pentru 6 februarie 2023, ora 6, când pare că s-a luat imaginea.

Se vede că sunt mulți sateliți în jurul planetei, obiecte foarte mici, de maxim 200 km în diametru, probabil unii fiind vizibili în imagine.

Acum să vorbim despre elefantul din cameră, adică inelele planetei.

Se văd 6-7 din cele 12 inele ale planetei, compuse din mici fire de praf, glazurate cu carbon și metan. Praful provine de la sateliți, iar metanul de la planetă, din atmosferă.

Inelele se văd bine în infraroșu pentru că sunt compuse de praf care se încălzește de la Soare și emite lumină. Cel mai strălucitor inele se numește epsilon și are o lățime de 100 km, dar în imaginea lui Webb se vede și praful dintre inele, ceea ce le face mai late decât sunt.

Practic, inele lui Uranus sunt considerate benzi de praf, pentru că particulele din ele sunt foarte mici.

Planeta are câteva inele mai îndepărtate, care nu se văd în această imagine.

Iată și scara imaginii. Mai jos se văd Pământul și Uranus de la 1,4 milioane km. Cu verde sunt trasate orbitele sateliților. Inelele lui Uranus sunt aproape de planetă, cam pe unde sunt cei mai apropiați sateliți.

Și pe planetă se văd detalii, câțiva nori mai luminoși și două benzi.

Partea mai albă de pe planetă este situată la polul nord, unde tocmai ce începe vara. Norii s-au încălzit toată primăvara, care durează 21 de ani de-ai noștri, și emit mai mult infraroșu decât ceilalți.

Un nor vizibil ca o pată albă se vede la marginea celor de la poli, ceva care s-a încălzit în plus, probabil de la gazul din interior care a urcat la suprafață. La fel s-a întâmplat și pentru norul aflat la marginea planetei.

Dintre toată galaxiile fotografiate cu James Webb, planetele sunt cele mai frumoase!