Știm cu toții că durata de viată a unui om este o clipă în viața unei stele. Ne așteptăm ca obiectele astronomice să nu se modifice de-a lungul vieții noastre și în general chiar așa este.

Totuși observațiile realizate în timp cu marile telescoape ne arată că obiectele cerești se modifică. Am observat cum se măresc nebuloasele planetare, resturile de supernovă și chiar cum se formează planetele. Știm cu se mișcă stelele în Galaxie și chiar cele din centrul acesteia. Astronomia „în mișcare” este destul de spectaculoasă.

Planete în formare

Pare SF dar în prezent putem fi martorii formării unei planete. Cum acestea se formează în câteva milioane de ani, nu vom vedea și deznodământul ci doar o parte a cuprinsului. Planeta se află la 450 de ani lumină și dă târcoale stelei foarte tinere LkCa 15, înconjurată de un disc de materie.

Planeta se vede doar ca o pată luminoasă ce își schimbă forma și poziția, evoluând într-un gol al discului de materie, semn că prin acreție (acumularea de materie din disc) a adunat o parte din praf și gaz.  Observațiile s-au realizat cu telescopul Keck II de 10 metri în diametru, în lunile noiembrie 2009, august 2010 și noiembrie 2010.

Mai jos găsiți o animație realizată din imaginile publicate în lucrarea științifică.

Stele în formare

În timpul formării lor stelele distrug zona înconjurătoare. În nebuloasa mamă, norul imens de gaz care va deveni stea atrage materie care creează un disc. Discul hrănește steaua, materia prinzând viteze enorme pe măsură ce se apropie de aceasta. Viteza mare, geometria locului și câmpul magnetic conspiră ca o parte din gaz să scape din sistem pe la polii dați de rotația stelei. Apar jeturi de gaz ultrafierbinte, cosmice ca dimensiuni, ce se deplasează prin spațiu cu viteze supersonice.

Telescopul spațial Hubble este campion la observarea modificării aspectului jeturilor, în luna august a acestui an apărând pe site-ul oficial câteva jeturi în mișcare.

Mai sus se află protosteaua Herbig-Haro 34 (HH34) aflată la 1350 de ani lumină depărtare. Materia emisă se deplasează cu o viteză de 700.000 km/h, iar filmul de mai sus a fost realizat din imagini luate în ultimii 14 ani.

Nebuloasa planetară

O stea anonimă din Univers avea un obicei prost: arunca în spațiu, la fiecare 1500 de ani, o cantitate imensă de materie. Nu, nu dorea să murdărească spațiul cosmic, motivul era altul: nucleul său trecea printr-o schimbare majoră iar rata de producere a energiei nu compensa mereu forța de atracție a acestuia. Steaua se micșora și mărea periodic pierzând câte puțin din atmosferă. Materia expulzată a format bule de gaz care înconjurau steaua în agonie.

Acum 1000 de ani totul a încetat și cu un ultim efort întreaga atmosfera a fost expulzată  spațiu. Nucleul a devenit stea, pitică albă îi spun astronomii, iar gazul expulzat a început să emită lumină proprie din cauza energiei în plus primită de la nucleu. Putem zice că nucleul este înconjurat de un imens „neon” în expansiune, o „nebuloasă planetară”.

Expansiunea se produce rapid dar pare înceată dacă observi de la depărtare. De la 3000 de ani lumină depărtare doar în imagini luate de telescopul spațial Hubble, la 8 ani distanță în timp (1994 și 2002), se poate vedea expansiunea învelișului.

Învelișul luminos se îndepărtează constant de stea iar la un moment dat se va stinge pentu că nu va mai primi energie destulă. Va rămâne pitica albă, restul stelei anonime.