Mars Pathfinder a trimis date timp 80 de zile, prea puțin pentru a ne face o idee despre cum variază temperaturile timp de un an marțian (care durează 686,9 zile). În plus se afla undeva la ecuator, unde variația este plictisioare și mică (la ecuator există doar două anotimpuri, influențate de anotimpurile din emisferele opuse).

Pentru a vedea cu adevărat cât de frig/cald este pe Marte avem nevoie de măsurători pe parcursul unui an (doi, trei ar fi mai bine). La fel: nu vă grăbiți cu bagajele pentru că avem sonde spațiale care au fost acolo deja.
Impunătoarele sonde Viking (1 și 2) au funcționat 2245 și 1281 zile marțiene (numite sol). Au ajuns pe planeta roșie în august și septembrie 1976, Viking 1 asolizând undeva la o latitudine de 22° N (nu departe de locul unde a asolizat Mars Pathfinder), iar Viking 2 la o latitudine de 47,7° N.
Datele meteo au curs până în 1980, Viking 2 reușind să măsoare temperatura timp de aproape doi ani marțieni.

Pe grafic se disting clar anotimpurile: vara este atunci când temperaturile din timpul zilei sunt cele mai mai mari, iarna când sunt cele mai mici.
Vara pe Marte, la o latitudine de 48 de grade (ţara noastră se întinde între latitudinile de 43 şi 47 grade, pe planeta Pământ), ziua sunt maxim -22°C Vreme perfectă pentru pantaloni scurţi şi cojoc, butelia de oxigen şi masca de respirat fiind accesoriile la modă . Noaptea se fac -80° C aşa că staţi în casă (acolo chiar poți spune că un băiat te iubește dacă îți cântă o serenadă noaptea sub balcon).
Iarna variaţia de temperatură este mai mică: ziua sunt -100° C iar noaptea -115°. Dacă te obişnuieşti cu frigul din timpul zilei îţi va fi la fel de bine şi noaptea. Atenţie totuşi, căci iarna pe Marte durează 170 de zile!
Roverele Spirit și Opportunity nu au fost dotate cu stații meteo clasice, cu toată că au funcționat un timp îndelungat pe Marte (Spirit 3,8 ani marțieni, Opportunity 4,4 ani și încă mai funcționează). Se pot obține date indirect prin măsurarea de la distanță a căldurii rocilor vecine și deteminarea temperaturii ambientale în funcție de tipul lor. Găsiți date tehnice aici.
Urmează starea vremii în „Canada” marțiană.