Soare îndepărtat

A trecut ziua aceea din an (4 iulie), când Pământul s-a aflat la cea mai mare depărtare de Soare. În goana noastră spre mega image nu ne vom da seama de poziția specială a planetei noastre. Nu ne-am da seama nici dacă ne-am uita înspre Soare, ci doar dacă l-am măsura cu ceva și am compara măsurătoarea cu una făcută în ianuarie.

Soarele îndepărtat, văzut de pe alte planete
Soarele îndepărtat, văzut de pe alte planete

Pentru că planetele nu se rotesc pe cercuri în jurul Soarelui, la fiecare revoluție se află mai departe de acesta, poziție denumită „afeliu”.

Mărimea Soarelui

Dacă te afli mai departe de Soare, acesta va părea mai mic și mai puțin strălucitor. Pentru planeta noastră, unde diferența de depărtare de la iarna la vară este de 5 milioane de km, Soarele pare cu 3% mai mic în iulie față de cât este în ianuarie. Prea puțin pentru a distinge acest lucru cu ochii noștri.

Pe alte planete însă se observă diferența dintre Soarele apropiat și cel îndepărtat se poate distinge.

Pe Mercur, unde diferența de depărtare este de 23 de milioane de km, diametrul Soarelui îndepărtat este cu cu 50% mai mic decât cel al Soarelui apropiat. Vei vedea atunci un Soare de 1,5 ori mai mic decât în restul timpului.

O altă planetă de pe care se observă diferența ar fi Marte, unde diferența de depărtare de Soare este de 43 de milioane de km. Soarele îndepărtat se va vedea mai mic cu 13%, o diferență remarcată de către oricine.

Dacă vreți un obiect de pe care Soarele îndepărtat se vede aproape de două ori mai mic, vă recomand cel mai mare asteroid/planeta pitică/plutoidul Pluto, unde diferența dintre cea mai îndepărtată și cea mai apropiată poziție de Soare este 2,9 miliarde de km. Totuși diametrul aparent al Soarelui (de numai 1,1 minute de arc) îl face pe acesta să apară punctiform, văzut doar cu ochiul liber.

Dar ce spuneți de un corp de pe care uneori vedeți Soarele cât o roată mare de cașcaval, iar alteori ca pe un bob de mazăre? A

cest corp ceresc este cometa 1P/Halley, care de-a lungul unei rotații în jurul Soarelui ajunge față de acesta la jumătatea distanței Pământ-Soare și se îndepărtează cel mai mult la 35 de ori distanța respectivă. Dacă ai sta pe cometă ai vedea Soarele îndepărtat de 30 de ori mai mic decât cel apropiat, însă atenție: cometa se apropie de Soare la fiecare 76 de ani, așa că la fiecare viață medie de om vom vedea Soarele îndepărtat.

Strălucirea Soarelui

Nu-i așa că dacă vă uitați la ceva orbitor, nu mai contează dacă acel ceva este de două ori mai strălucitor?

Pentru că Soarele se vede uneori mai mare și alteori mai mic, și strălucirea lui variază. Soare aparent mai mic = strălucirea aparentă mai mică. Rezultatul este că Soarele îndepărtat este mai puțin strălucitor decât cel apropiat.

În cazul planetei noastre, diferența este insezizabilă: Soarele îndepărtat este de 0,04 ori mai puțin strălucitor decât cel din luna ianuarie.

Date despre Soare
Date despre Soare

De pe Mercur, Pluto și cometa Halley, Soarele îndepărtat este de două ori mai puțin strălucitor decât cel apropiat, o diferență, care se simte pe Pluto și cometă, unde suprafața este compusă din gaz înghețat.

Nimic nu este bătut în cuie. Nici măcar că informațiile de mai sus au vreo importanță.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s