Imagini cu Luna – 19 iunie 2018

În seara de 19 iunie turbulența astronomică a fost minimă, iar Luna destul de sus pe cer ca să iasă imagini cu detalii fine.

Am folosit telescopul Cassegrain de 0,5 în diametru al Institutului Astronomic al Academiei Române, o camera ASI 120MM și un filtru IR pass, pentru a lua imagini cu Luna.

Am ales zonele aflate pe limb (marginea Lunii), două locuri de aselenizare, regiunea polului sud, și alte câteva zone.

Imagini cu detalii aflate pe limbul selenar

Se știe că Luna ne arată aceeași față, însă din cauza unei oscilații, periodic, putem vedea și detalii aflate în emisfera opusă. Desigur că detaliile se văd la marginea Lunii dar acest lucru este benefic: vedem craterele razant, ca și cum am zbura peste ele. Numele de

Numele Humboldt se găsește de trei ori pe Lună. Există craterul Humboldt, de 200 km în diametru, care conține șanțuri vulcanice și pete întunecate (tot de origine vulcanică). În imaginea de mai jos, muntele central pare să nu fie în centru, însă este doar o problemă de perspectivă.

Mai există și Mare Humboldianum, un crater de 230 de km, cu interiorul inundat de lavă. Numele acestei mări este dat după cunoscutul naturalist. Priviți cum în planul îndepărtat se văd marginile mării, amestecate cu marginile altor cratere. Chiar la marginea apropiată a Mării, în interiorului ei, se vede un crater îngropat.

La marginea îndepărtată, în dreapta, se vă două piscuri. Acestea se află la 280 de km depărtare și sunt cu 2 km mai înalte decât interiorul mării.

O altă mare vizibilă uneori la marginea Lunii este Mare Smythii, de 374 km în diametru. Imaginea de jos nu este la fel de clară ca cele de sus, dar se pot vedea detalii în mare. Vedem multe cratere îngropate în lavă, identificate prin faptul că se văd doar marginile lor. Se mai văd cratere foarte albe, alb însemnând „nou”. Cele mai îndepărtate piscuri se află la 295 km de marginea apropiată a mării.

Craterul Gauss este mare și rotund, chiar dacă nu pare. Are 170 km în diametru și se vede mereu pe marginea Lunii, de asta pare oval. Conține mai multe cratere, cel mai mare aflându-se în planul îndepărtat, dar și șanțuri. Un șanț este vizibil și în imaginea de mai jos.

Se mai vede un șant, care pleacă spre centru, de la craterul din extremitatea dreaptă. Imaginea nu este foarte clară din cauza turbulenței atmosferice.

În imaginea de mai se se vede regiunea polului sud al Lunii. Multe crater sunt pe acolo, însă  poate vă atrage atenția unul mare care pare dublu: un crater marte în centrul altuia. Se numește Boussingault și are 131 km în diametru. Craterul mare din interior se numește Boussingault A. Undeva, partea din dreapta sus a imaginii, și mai în spate față de ceea ce vedem la margine, se află polul sud al Lunii.

2. Locuri de aselenizare

Adică locuri unde au ajuns oameni pe Lună. Din păcate, în imaginile luate de pe Pământ nu se pot vedea artefacte omenești sau urme de bocanci. În câteva din imaginile de mai jos, cele mai mici detalii vizibile au 700 m (cu toate că Maximilian Teodorescu are în imagini și cratere mai mici), deci nici nu se pune problema să vedem efectiv ce au lăsat oamenii în urmă.

Nici măcar cu telescopul spațial Hubble nu se pot vedea urmele astronauților, cele mai mici detalii văzute având 80 m.

Iată locul de aselenizare al misunii Apollo 11. Ne aflăm pe suprafața unei mări, o zonă lină în care găsim doar cratere mici. În imagine se vede o săgeată care indică locul de aselenizare. Se văd și două cratere aflate mai sus față de săgeată: cel mai mare are 1,2 km, iar cel mai mic, 900 m. Nici urmă de bocanc….

 

Misunea Apollo 17 a ajuns într-o vale de lângă munții Taurus, nu departe de un crater de 1,2 km care se vede și în imaginea de mai jos. Imaginea nu este la fel de detaliată ca cea de mai sus, chiar dacă a fost făcută cu 16 minute mai devreme.

Masivul central al Munților Taurus are 2200 m înălțime. În imaginea de mai sus este cel din prelungirea săgeții.

Locul de aselenizare al misiunii Apollo 17
Locul de aselenizare al misiunii Apollo 17

3. Alte cratere

Aici avem un crater mare în centru și unul la fel de mare în stânga jos. Cel din centru se numește Cyrillus iar celălalt, Teophilus. Munții central din Teophilus au 2700 m înălțime, dar pe mine mă interesează craterele cele mai mici vizibile. Acestea se văd în interiorul lui Teophilus și au aproximativ 800 m în diametru. Nu pare cine știe ce, dar este bine pentru observații făcute din centrul orașului.

Dacă vă uitați mai bine la Cyrillus, veți vedea că interiorul acestuia nu este lin, suprafața inițială fiind acoperită de material care provine de la impactul care a produs craterul Teophilus.

Urmează Fracastorius, un crater plin cu lavă. Ar fi trebuit să fie mult mai adânc și să aibă un munte central, însă la formarea craterului mai mare în care se află (Mare Nectaris), piatra lichidă a intrat în el. A distrus marginile și l-a umplut până când din semeții munți centrali nu au mai rămas decât vărfurile (se văd în centru).

Tot în centru se află un șanț. Șanțurile astea se numesc „rimae” și sunt canale subterane cu acoperișul surpat. Lățimea celei mai groase părți a șantului este de 840 m.

Urmează Lacus Mortis, o zonă frumoasă cu un nume urât. Aici avem un crater vechi, distrus complet de lavă și de alte impacturi, în mijlocul căruia tronează un crater mai nou, denumit Burg. Lacus Mortis are 158 km în diametru, iar Burg este mai mic, doar de două ori mai mare decât Bucureștiul.

E timpul să îl cunoașteți pe Posidonius, un crater de 95 de km. Numeroase cratere și șanțuri se află în interiorul acestuia, cele mai spectaculoase fiind șanțurile. Cel situat în partea de jos pare a fi în zigzag, dar de fapt are nenumărate meandre și se ridică și în partea stânga a craterului. Mai există un șanț lipit de marginea de jos a craterului, dar aproape că nu se distinge în imagine. Posidonius a fost umplut de lavă dar încă se mai văd vârfurile munților centrali.

Nu ratați și cel mai de sus crater din imagine, pe numele său „Daniell”, care este oval.

Plinius este un crater mititel, de doar două ori mai mare decât Bucureștiul. Este un crater „complex”, adică are munți centrali, terase pe pantele interioare dar și o regiune de compusă din fragmentele impactului în jurul lui. Se găsește la granița dintre două mări: Tranquillitatis și Serenitatis.  Pe vremuri, cele două mări aveau un singur nume: Pontus Euxinus (a.k.a Marea Neagră).

Se vede clar în imagine că o parte din suprafața mării de sub Plinius este mai întunecată decât restul.

Petavius, așa se numește craterul de mai jos. Conține un frumos șanț, lat de 5 km și adânc de 500 m. Interiorul lui Petavius este fisurat pentru că nu este drept ci… convex. Acest lucru se vede când apune Soarele peste crater: o parte din interiorul său rămâne iluminată de Soare, ca și cum ar avea înălțime mai mare decât restul interiorului.

Urmează două poze cu un crater atât de mare încât se numește… mare. Marea Crizelor, mai exact, o groapă mare cât România (dar nu la fel de adâncă). Țărmurile mării sunt de fapt marginile craterului, iar interiorul este întunecat, compus din rocă vulcanică. Nu se află multe cratere mari pe mare pentru că au rămas vizibile cele mai noi, apărute după ce s-au terminat corpurile mari care au căzut pe planete.

 

Lamont este un crater pe care-l vezi numai dacă vrea el. Ar trebui să fie unul din cele mai frumoase cratere de pe Lună, însă este acoperit de lavă. Din el au rămas doar două margini concentrice, care ne arată că este un crater cu margini multiple. Îl putem vedea atunci când Soarele apune sau răsare în zona lui, pentru că relieful din zonă este aproape plat.

Atlas și Hercules sunt două cratere asemănătoare ca dimensiuni, care au pățit același lucru. După formarea acestora, în subteran se afla lavă care dorea să iasă la suprafață. În cazul lui Hercules, craterul din dreapta sus, lava a iesit la suprafață și ai inundat interiorul, care acum este plat. Altas nu a fost inundat de lavă, care însă, din cauza presiunii, a fisurat interiorul. Rezultatul sunt șanturile din interiorul craterului.

Cel mai mare crater din imaginea de jos se numește Arbgo dar nu ne interesează. Pe noi ne interesează cele cele două umflături care se văd în dreapta și sub crater. Acestea sunt domuri vulcanice, simple dealuri compuse din lavă solidificată. Pentru că nu au întălțimi mari, domurile se văd doar când Soarele apune sau răsare în zonă. Ghiciți cum se numesc domurile? Dosmurile Arago.

 

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s