Începând cu luna iulie 2020 am început să iau imagini cu planeta Marte, care se va afla la opoziție și aproape de Pământ în noiembrie octombrie. La această opoziție planeta se va afla sus pe cer și se va vedea bine din țara noastră, ceea ce înseamnă… imagini frumoase.
În imagini sunt trecute date despre condițiile meteo și despre planeta Marte. Iată ce înseamnă acestea:
- CM – longitudinea meridianului central; ne spune care parte a planetei se vede;
- diam – diametrul aparent al planetei; cu cât este mai mare, cu atât mai bine;
- alt – înălțimea planetei deasupra orizontului; cu cât este mai mare, cu atât mai bine;
- IR pass 685 nm – filtrul folosit la achiziția de imagini;
- UT – Universal Time adică GMT;
Sub titlul imagini se vede un disc însoțit de o săgeată. Acesta ne arată orientarea planetei. Convenția astronomică este ca planeta să fie orientată cu sudul în sus, iar asta înseamnă că sensul de rotație este spre stânga.
La pagina specială cu observații la Marte găsiți alte imagini luate de mine. Un articol despre ce se vede pe planetă se găsește aici: De ce ne holbăm la Marte?
Pentru a vă putea orienta pe suprafața planetei, public mai jos o hartă făcută din imaginile mele. Harta se îmbunătățește pe măsură ce voi obține imagini noi.

03 octombrie 2020 – ora 21:32 (UT)
În imagine se vede cam aceeași zonă ca și în imaginea de pe 2 octombrie, dar nu cu detalii la fel de fine. Vremea este de vina, mai exact, turbulența atmosferică.
02 octombrie 2020 – ora 21:52 (UT)
A fost o seară cu atmosfera stabilă. Am surprins zona care se află și în imaginea de pe 30 septembrie, dar cu detalii mai fine.

02 octombrie 2020 – ora 21:18 (UT)
Imagine făcută cu 30 de minute mai devreme decât cea de mai sus. Se vede cum s-a rotit planeta.

30 septembrie 2020 – ora 21:22 UT
Imaginea din noaptea de 30 septembrie a fost luată pe un cer cu nori, prin spărturi. Totuși turbulența a fost mică și au ieșit detalii frumoase. Se vede calota polară sudică, mult mai mică decât cu o lună în urmă. Pe disc se vede Syrtis Major în dreapta, răsărind, iar în stânga-centru, regiunea surprinsă și pe 26 august.

24 septembrie 2020 – ora 22:38 UT
Spre vest se vede Syrtis Major, iar bazinul Hellas este plin de detalii.

21 septembrie 2020 – ora 21:30 UT
Srytis Major se vede înspre vest (stânga), iar deasupra este o pată circulară mai deschisă la culoare, bazinul Hellas.

21 septembrie 2020 – ora 21:54 UT
Imagine intermediară între cea de sus și cea de jos.

21 septembrie 2020 – ora 22:38 UT
La meridian (centrul discului) se văd Sinus Meridiani și Sinus Sbaea. În marginea din stanga jos apune Syrtis Major iar în stânga sus se vede bazinul Hellas. În juru calotei polare de sud se vede o zonă mai închisă la culoare.

19 septembrie 2020 – ora 21:38 UT
O imagine care surprinde aceeași regiune ca și pe 16 septembrie.

16 septembrie 2020 – ora 21:25 UT
Aproape de meridian se vede Sinus Meridiani, „Greenwich-ul” lui Marte. Mai jos se află o imagine luată la o oră după aceasta.

16 septembrie 2020 – ora 22:45 UT
La meridian se vede Marte Erythareum, în dreapa Valles Marineris și în stânga Sinur Meridiani, care este și meridianul zero al lui Marte.
În partea de jos a discului se vede Niliacul Lacus și Mare Acidalium.
Imaginea a fost luată în momente de turbulență atmosferică redusă.
14 septembrie 2020 – ora 23:48 UT
Chiar în mijlocul discului (la meridian) se vede canionul Valles Marineris, ca o dungă. În dreapta sus se vede o pată circulară care se numește Solis Lacus.

14 septembrie 2020 – ora 23:12 UT
Imagine făcută într-o noapte cu turbulență mică. Toată zona gri deschis din dreapta jos se numește Arcadia Planitia și este un deșert imens.

7 septembrie 2020 – animație între 23:05 și 23:39 UT
Imaginile din noaptea de 7 septembrie au fost puse într-o animație, cu durata a 34 de minute. Se vede cum vulcanii de pe platoul Tharsis apun. Olympus Mons este la meridian, vizibil ca o pată circulară mai deschisă la culoare, în centru-jos.

7 septembrie 2020 – ora 23:36 UT
La orele la care am făcut observații înspre Pământ era îndreptat platoul Tharsis, care îi conține pe cei patru vulcani imenși. Olympus Mons se vede ca o pată albă în partea de jos-centru, iar ceilalți trei sunt în diagonală în stânga-sus față de acesta. În stânga apune Valles Marineris.

5 septembrie 2020 – ora 23:03 UT
Pe disc, în stânga jos, se văd vulcanii. Olympus Mons este cel mai mare și se vede ca o pată circulară. Deasupra lui, în stânga, aproape de margine, se mai văd doi mici vulcani, tot ca niște pete.

30 august 2020 – ora 23:18 UT
Pe disc se văd Mare Cimmerium și Mare Sirenum. Turbulența a fost mare, iar detaliile vizibile pe disc sunt cam neclare.

26 august 2020 – ora 00:10 UT
O imagine mai neclară cu Syrtis Major răsărind. Deasupra se vede bazinul Hellas.

7 iulie 2020 – ora 02:08 UT
Faza planetei se vede foarte bine. La marginea de sus se află calota polară sudică, unde în prezent este iarnă. Pata mare întunecată care se vede de la sud-la nord este Mare Erythraeum, iar locul unde se termină se numește Chryse.
În dreapta, pe ecuator, se află Valles Marineris, și, mai sus, Solis Lacus.

De ce noiembrie? Opozitia e pe 13 oct si cel mai aproape de Pamant pe 6 oct.
Asa e. E in octombrie opozitia. Am scris eu gresit.
Planeta roșie, asociată datorită culorii cu un spirit războinic, cel al zeului Marte imi pare din ceea ce am citit ca fiind totusi cea cu atmosfera cea mai primitoare comparativ cu cea a Terrei. Sa asteptam deci pana in Noiembrie ca sa vedem prin amabilitatea dumneavoastra, imagini spectaculoase cand Marte se va observa bine si din tara noastra.Sper ca “spiritul razboinic” al planetei sa nu influențeze din astral in sens negativ ci din contra, sa sprijine si sa ne ajute sa ne redobandim speranța și dorința de firesc in tot ce intreprindem. Multumesc pentru articol, deosebit de interesant, reușim citindu-l sa mai evadam si sa cautam raspunsuri dincolo de noi, sa visam cu ochii deschisi spre alte zari.
Pe lun., iul. 13, 2020 la 12:14, Șonka Adrian – Astronomie a scris: #yiv7038736034 a:hover {color:red;}#yiv7038736034 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv7038736034 a.yiv7038736034primaryactionlink:link, #yiv7038736034 a.yiv7038736034primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv7038736034 a.yiv7038736034primaryactionlink:hover, #yiv7038736034 a.yiv7038736034primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv7038736034 WordPress.com | sonkab posted: “Începând cu luna iulie 2020 am început să iau imagini cu planeta Marte, care se va afla la opoziție și aproape de Pământ în noiembrie. La această opoziție planeta se va afla sus pe cer și se va vedea bine din țara noastră, ceea ce înseamnă… imagini frum” | |