Era ora 1 dimineața la noi și ora 7 în China, în ziua de 23 decembrie 2020. Pământul se deplasa liniștit în jurul Soarelui, cu viteza lui obișnuită de iarnă (108.900 km/h), unii oameni dormeau, alții erau la serviciu, iar o parte dormeau la serviciu.

Era ora la care agitația continuă din Univers ne-a făcut o surpriză.

În acel moment din timp, două obiecte de mărimi diferite au împărțit același spațiu, rezultatul fiind dezastruos doar pentru cel mic. Obiectul mare era chiar planeta de pe care citești aceste rânduri, iar cel mic un simplu asteroid, considerat minuscul dacă se află pe orbită în jurul Soarelui și mare dacă ți-ar cădea pe stradă.

Lumină

Oamenii din China care s-au trezit de dimineață și se aflau în sudul țării, mai aproape de centru, au văzut cum în doar câteva secunde cerul s-a aprins și s-a stins la loc. Au văzut cum, din nimic, a apărut o stea care a devenit din ce în ce mai strălucitoare, până a făcut zi din cerul de noapte, după care s-a stins brusc, rupându-se în câteva fragmente în timp ce se apropia de orizont.

A fost o intrare clasică a unui obiect extraterestru în atmosfera Pământului. Obiectul, care a dat brusc de aer, a început să încetinească și să dea energie aerului înconjurător. Aerului însă nu îi place energia în plus, drept pentru care o redă sub formă lumină vizibilă (sau nu), fenomen care le permite furnicilor gânditoare să vadă stele căzătoare.

Aceasta însă nu a fost o stea căzătoare obișnuită, ci un „bolid”, un meteor extrem de luminos, a cărui rupere în bucăți a dat atât de multă lumină încât cerul s-a făcut albastru în timpul nopții.

Aer mișcat

În afară de a speria găinile, bolidul a mai făcut ceva: a pus aerul în mișcare.

Ciocnirea continuă cu aerul la trecerea prin atmosferă a dus la apariția sindromului de „bolid stresat”. Partea din față a obiectului, din direcția de mers, era presată de aer mai mult decât partea din spate, iar la un moment dat materialul nu a mai ținut. Acesta este momentul de maxim de strălucire, când obiectul s-a dezintegrat.

În momentul de maxim aerul încălzit s-a mișcat brusc și bine de tot, lăsând o semnătură asemănătoare cu detonarea unei bombe de putere mare, de nivelul uneia atomice.

Așa cum am aflat la școală, sunetul este mișcarea aerului, ceea ce înseamnă că un bolid produce sunete, care uneori se aud, dar de cele mai multe ori nu. Aerul mișcat la explozia finală se lovește de sol și este detectat de senzorii de infrasunete folosiți pentru a se identifica tot ce pune aerul sau pământul în mișcare.

Semnalul detectat este cu atât mai intens cu cât la explozia finală se degajă o energie mai mare, deci putem afla lucruri despre obiect. Nouă ne-ar plăcea foarte mult să aflăm diametrul obiectului pentru că suntem obișnuiți cu mărimi în metri, dar nu este posibil doar dintr-o lumină și un sunet.

Putem însă afla cât de masiv este obiectul care a intrat în atmosferă, pentru că energia degajată la explozie (adică sunetul detectat) se poate traduce ușor în masă, în kilograme.

Ca fapt divers, iată niște numere, măsurat la explozia bolidului: energia degajată a fost 4900 de miliarde jouli, ceea ce este echivalent cu detonarea a 9500 de tone de TNT (sau 9 kT); pare puțin abstract, pentru că nu am văzut niciodată cum arată o asemenea detonare, așa că a trebuit să calculez mărimea posibilă a obiectului care a produs bolidul.

Folosind formule de aici și de aici, se poate estima mărimea obiectului. Dacă (și spun „dacă” pentru că nu se cunoaște) obiectul ar fi avut densitatea obișnuită a unui meteorit, mărimea lui ar fi fost între 7 și 9 metri. În limbajul astronomilor asta înseamnă „mare” doar dacă ar fi căzut întreg într-un loc populat.

Din 1994 s-au înregistrat doar 16 asemenea bolizi, ultimul în decembrie 2018.

Uneori, dimineața la a șaptea oră în China, apar semne că ne aflăm pe o planetă, într-un sistem solar, și suntem expuși, apărați doar de aer.

La ora aceea, în ziua respectivă, oamenii s-au trezit un pic, dar au adormit la loc.